Gerg. Enghidu. Dybukk

Enghidu, cel care ucise cu mine lei, a plecat.
S-a facut anul de-atunci. Iar in ziua a treia a verii vor fi 33 de ani de cand a venit. Mere-n parg anii lui, la pamant s-au lasat si se strica. Nimeni nu le ridica.
A plecat Enghidu, si-acum lei ucide in mine.
 
E un an de cand nu mai stiu cuvanta, nu mai scriu. Las doar urme: vorbe neparguite. Le las la pamant  cat sa nu ratacesc drumul. Dar cand le aflu, nu le mai recunosc. Ar trebui sa scriu pe cuvinte cu alte cuvinte: ce sunt, unde duc. Cum cei din Macondo scriau numele lucrurilor pe lucruri, sa nu le uite. si-mi iau urmele fara sa prind de veste ca sunt ale mele, si ma vanez fara sa stiu cine sunt, si daca ma voi prinde din urma ma voi ucide in somn.

Am venit alergand, de parca intarziasem, si am intins bratele sa pipai bezna. Cuvintele m-au gasit, s-au aprins: erau torte vii, m-au invatat toate urmele, mi-au aratat unde-i drum si unde este abis. M-au sustinut peste muchiile de cutit si m-au  ridicat din fantani ca pe-o ciutura. Atat faceam: intindeam bratele si luminau. Apoi le lasam aprinse, insirate prin pesteri, sa spuna si altora drumul. Scriitorul: intinde bratele, pipaie bezna si lasa tortele-aprinse cand pleaca.

Nu ne-am intalnit: ne-am izbit intr-o pestera. Avea o litera-n maini si, izbindu-ne, m-a orbit. Am intins bratul, i-am smuls-o: a aprins alta. I-am smuls-o iar: a scos alta. I-am. intors spatele: mi-a vorbit. Nu i-am raspuns: s-a luat dupa mine. L-am alungat cu o torta: a suflat peste ea si-a-nvelit-o-ntr-un glob de aburi. M-am minunat: a suras. Cine esti, Enghidu? si-a spus numele, fara literele pe care i le-am smuls: l-am strigat Gerg de-atunci, si-am vanat impreuna. Pana cand n-a mai raspuns. Unde esti, Enghidu?

E un an de cand nu-mi raspunde. Doar trece, ca vantul, prin mine: iute si rece, stingand toate tortele. Pentru-a-l afla ar trebui sa m-ascund. Iar el ma afla oriunde, asa ca ma ascund si de mine – singurul leu pe care inca nu l-am ucis. si care-mi ia urma, cat cel plecat ma mai bantuie: ca un Dybbuk. Acum, pentru prima oara spun: a murit. Prietenul meu Enghidu nu mai este.. 

Nu ma intrebati despre el: nu mai e. Mai sunt insa niste carti lasate aprinse, torte vii invelite in globuri de aburi. Minunati-va: vor surade. si-i vor rosti numele, numele-ntreg de-acum: George Vasilievici.

Mugur Grosu